Redacția ProSport vă urează la mulți ani pentru trecerea în noul an! Fie care 2022 să vă găsească sănătoși, să vă aducă numai bucurii și să aveți parte de reușite pe toate planurile! Jurnaliștii ProSport doresc să vă mulțumească că ați fost alături publicația noastră în număr foarte mare pentru încă un an plin de evenimente în lumea sportului.
2021. 365 de zile pline pe plan sportiv. Suporterii au avut parte de momente frumoase la Euro 2020, Jocurile Olimpice de la Tokyo, Liga Campionilor și Europa League. Toate au trecut, însă ne vom aduce aminte cu drag de ele.
Italia a ridicat marele trofeu al Campionatului European, a cărui ediție a fost plină de emoții, Statele Unite au obținut cele mai multe medalii la Jocurile Olimpice din 2021, Chelsea a redevenit câștigătoarea Ligii Campionilor, iar Villarreal a ridicat mult râvnitul trofeu al Europa League. Messi s-a transferat la PSG și Emma Răducanu, jucătoarea de tenis cu origini românești, a devenit câștigătoarea marelui titlu de la US Open din 2021.
Iar pentru că urările nu puteau veni numai din partea noastră, vă invităm o colecție cu cele mai tari urări din partea sportivilor români, dar și din partea cluburilor de fotbal.
Simona Halep a ținut să le mulțumească tuturor românilor pentru că i-au fost alături în ultimul an și le-a transmis un mesaj prin intermediul rețelelor de socializare. „Bine ai venit, 2022!”, a scris campioana noastră pe Instagram.
Legendara Nadia Comăneci a dorit să le amintească fanilor de tradițiile românești înainte de intrarea în noul an:
Antrenorul Universității Craiova, Laurențiu Reghecampf, a ținut să transmită urări urmăritorilor săi din mediul online cu numai câteva ore înaintea trecerii în noul an: „La mulți ani, 2022!”.
Giuleștenii nu i-au uitat pe suporterii care le-au fost alături în acest an atât la promovarea din Liga 2, cât și la parcursul excelent din această primă parte a sezonului, încheiată pe un onorant loc 7.
Mesajul ministrului sportului Carol-Eduard Novak pentru români înainte de trecerea în noul an: „2022 cred că poate să însemne un an foarte important în viitorul sportului românesc. Avem ocazia de a elabora strategia sportului național, avem ocazia de a elabora o nouă lege a sportului, de a digitaliza sistemul sportului românesc, care este imperios necesară (…)”.
De pe lista celor care au transmis mesaje în mediul online înainte de trecerea în 2022 nu a lipsit nici simpaticul Constantin Budescu de la FCSB, care a ales să le ureze în rime fanilor săi:
CFR Cluj a încheiat aproape perfect anul 2021 în Liga 1, reușind să piardă numai două meciuri în primele 21 de etape ale sezonului. Ardelenii nu și-au uitat suporterii și le-au transmis un mesaj prin intermediul rețelelor de socializare:
Universitatea Craiova a anunțat sosirea noului an printr-o fotografie cu stema clubului înconjurată de artificii, însoțită de mesajul „2022 coming”:
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER